Cantinele Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza"

Cantina ,,Titu Maiorescu"

Administrator: Alexandrina Cuciureanu
Telefon: 0232/202452

Studenţii Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza" pot lua masa la cantina din campusul studenţesc ,,Titu Maiorescu".

Dată în folosinţă în septembrie 1965 şi modernizată în ultimii ani, cantina ,,Titu Maiorescu" are o suprafaţă de aproximativ 1000 metri pătraţi şi o capacitate de 400 persoane pe serie.


Accesul în cantină se face pe baza legitimaţie sau a carnetului de student. Fiecare student îşi poate stabili meniul, în funcţie de buget şi preferinţe. Preţurile sunt convenabile, iar mâncarea gustoasă. Cantina este deschisă între orele 12.00 şi 20.30, de luni pâna sâmbăta.


La parterul cantinei este amenajată o terasă, iar în corpul B al Universităţii este amenajată, ca punct de lucru al cantinei, o cafenea studenţească. Studenţii pot consuma sucuri şi produse de patiserie încă de la ora 7.00 dimineaţa.

În cadrul cantinei, pe lângă servirea studenţilor, se realizează diverse mese festive, unde măiestria bucătarilor, cofetarilor şi ospătarilor sunt apreciate.


Cantinele-restaurant ,,Gaudeamus" şi ,,Akademos"

În plus, dacă eşti cazat într-unul dintre căminele-hotel ale Universităţii, „Gaudeamus“ sau „Akademos“, poţi lua masa la cantinele-restaurant ale acestora.

Cantina - restaurant ,,Gaudeamus" se găseşte în campusul studenţesc ,,Codrescu" şi are o capacitate de 140 de locuri.


Cantina-restaurant din incinta căminului-hotel ,,Akademos" se găseşte în Păcurari, lângă Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu" şi Casa de Cultură a Studenţilor.

Amenajată la standarde occidentale, cantina - restaurant are o capacitate de aproximativ 100 de locuri.


Vezi campusurile UAIC


Versiune 62.1 last modified by Michiu Iustina on 19/11/2013 at 10:45

Cantina | Ultima actualizare: 2013/11/19 10:45
Despre acest sit — © 2006–2019 UAIC